Conform Dictionarului explicativ al limbii române, naționalizarea este acțiunea de” A trece din proprietate particulară în proprietatea statului unele întreprinderi, pământul, unele zăcăminte etc.”.
Cu toții cunoaștem naționalizările silnice făcute de comuniști în România, după anul 1945, în care statul communist a luat fără nici o ”dreaptă și prealabilă despăgubire” averile tuturor persoanelor înstărite, începând de la țăranii care au trudit generații să strângă o gospodărie închegată (li s-au luat caii, vacile, pământul – în procesul colectivizării), până la proprietari de imobile sau societăți comerciale. Acestor oameni li s-a luat totul fără a li se da nimic în schimb. Fără a avea posibilitatea de a se opune. De aceea, cred că există o anumită aversiune față de conceptul de NAȚIONALIZARE, aici, în România. Sunt încă foști proprietari care se luptă să redobândească proprietățile ce le-au fost furate de statul comunist.
Discutăm însă acum despre un alt fel de naționalizare, asemănătoare ca și concept noțiunii legale de ”expropriere pentru cauză de utilitate publică”. Cum este cazul în care o stradă este prea îngustă. Primăria poate decide să lărgească strada, pentru a fluidiza traficul. Este o decizie necesară, spre folosul tuturor. În acest caz particular, proprietarii riverani, care au terenuri (curți) învecinate cu strada ce se lărgește, pot fi expropriați de terenurile pe care le dețin, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire. Vor, nu vor, decizia nu le aparține. Aparține comunității, prin reprezentanții Primăriei (sau ai Statului – în unele cazuri), care pun interesul public înaintea interesului particular al unei persoane.
Atunci Primaria va evalua prețul terenului expropriat, va vira acest preț într-un cont deschis pe numele proprietarului expropriat, și va trece la lucru !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu